ÎNCEPUTURILE

Primele documente scrise despre şcoala din Remetea sunt din anul 1763, când părintele comunei Ferenc Csergő aminteşte despre o şcoală trivială care funcţionează pe lângă biserică. Limba de predare a fost limba germană. Tot din acest an aflăm despre „Scholae instructor”, învăţătorul István Borbély. Deoarece şcoala a funcţionat pe lângă biserică, preotul a fost şi directorul şcolii. Pe lângă învăţător apare şi dascălul. În 1818 citim despre învăţătorul József Laczkó şi dascălul Ádám Deák. În acel an numărul elevilor a fost 160. În 1826 se reconstruieşte clădirea şcolii, cu trei săli de clasă şi locuinţă de serviciu pentru învăţător. În 1872 are loc renovarea şcolii, ocazie cu care se mai adaugă o sală. În 1874 se înfiinţează o şcoală şi în Ciutac sat. În primii ani ea funcţionează într-o locuinţă închiriată, iar în anul 1877 s-a construit clădirea şcolii pe terenul cumpărat de la un sătean.

La sfârşitul secolului XIX şcoala din Remetea duce mare lipsă de învăţători şi de săli de clasă. Această situaţie a avut o influenţă negativă asupra frecventării şcolii. În anul 1895 din 1237 de copii de vârstă şcolară numai 962 frecventează şcoala. Pentru ameliorarea situaţiei conducerea comunei se adresează Ministerului Învăţământului. Au fost sprijiniţi şi de presa din Gheorgheni. Campania de reclamaţii şi petiţii timp de ani de zile-până la urmă a dat rezultate. S-a înfiinţat o şcoală cu patru clase la Bernád şi pe Hadnagydombja în Alszeg. În anul 1910 a avut loc naţionalizarea şcolilor din Remetea, cerută din anul 1903.

Din aceşti ani trebuie să menţionăm numele directorilor Károly Salló şi Károly Molnár, învăţătorului Zoltán Földes din şcoala centrală şi a directorului din Ciutac Sat Lajos Borka. Pe lângă munca lor în cadrul învăţământului ei au organizat diverse cercuri, teatru de amatori pentru copii şi adulţi, s-au ocupat cu educarea în afara şcolii, şi cu grădinărit.

PERIOADA INTERBELICĂ

Zoltán Földes (1884-1956) deşi a terminat Facultatea de Drept la Cluj, a devenit învâţător. Ani la rând a predat la Remetea înainte de primul război mondial. În această perioadă a scris pentru revistele Hírnök, Pásztortűz, Vasárnap, Új Cimbora, Jóbarát, Erdélyi Tudósító şi i-au apărut şi câteva volume de poezii. A redactat o carte de urări pentru copii şi geografia comitatului Mureş-Turda cu scop didactic. Pentru clasele IV.-VIII. ale şcolii populare a scris Cartea de citit, carte folosită până-n 1937. Pentru clasele VI.-VII. a scris manualul de Educţie sanitară. Operele lui de proză: „Az endrédi leányvásár és más elbeszélések” (Târgul de fete din Andrid şi alte nuvele), „Szívvel” (Cu inimă), „Az elveszett leány” (Fata pierdută). Pornind de la notiţele tatălui său, József Földes, dascăl-director la Şumuleu-Ciuc, redactează cartea cu titlul „János apó tapasztalatai” (Experienţele moşului Ioan) despre întâmplări didactice şi sfaturi.

În perioada interbelică situaţia învăţământului din Remetea se schimbă radical. Odată cu formarea României-Mari, ca urmare a evenimentelor de la 1 decembrie 1918, s-a pus în vedere libertate naţională totală pentru toate etniile din Transilvania, fapt la care România s-a obligat şi cu semnarea la Paris a „contractului minorităţilor”. Din păcate, din aceste promisiuni nu s-a introdus nici un articol în constituţiile din 1923 şi 1938. Astfel învăţământul interbelic a devenit un capitol foarte dureros pentru maghiarii din Ardeal.

Ministrul instrucţiunii publice, liberalul Constantin Angelescu a făcut un plan de naţionalizare şi românizare a învăţământului în limba maghiară din Transilvania. Legea învăţământului din 1924 permitea analizarea numelui, pe baza căruia „presupuşii” etnici români sau cei a căror nume suna româneşte, erau obligaţi să înveţe în clase de predare în limba română. Tot pe baza acestei legi se dădea un salariu mai mare cu 50%, diferite sporuri şi pământ pedagogilor de etnie română, care se angajau să predea minim 4 ani în zonele locuite de minorităţile maghiare. Astfel zonele locuite 100% de maghiari au fost „inundate” cu profesori din vechiul regat, care nu au reuşit să înveţe copiilor limba română, dar au avut grijă ca aceştia să nu înveţe să citească şi să scrie nici în limba maternă. Au ordonat, că în şcolile bisericeşti, 5 materii trebuie predate în limba română. Profesorii de etnie maghiară mai în vârstă au fost obligaţi să dea examen din limba română, iar cei tineri la un examen de capacitate. Statul a avut grijă, ca la cele două tipuri de examene să nu treacă mai mulţi de 6 profesori dintr-o şcoală, astfel Biserica fiind obligată să angajeze profesori de etnie română, sau statul referindu-se la lipsă de profesori a închis pur şi simplu şcoala respectivă.

Aceast lucru a caracterizat şi învăţământul din Remetea. Din 1920 documentele şcolare sunt parţial sau total intocmite în limba română. Limba română a fost împărţită la 4 discipline, iar cea maghiară a fost calificată cu o singură notă pe parcursul întregului an şcolar. Din anul 1937-1938 nu se mai predă limba maghiară. În şcoala din centru în anul 1928 din 4 pedagogi 3, iar în 1936 din 9 pedagogi 6 sunt de naţionalitate română.

În aceşti ani directorul şcolii este încă de etnie maghiară, József Szabó, care în ciuda posibilităţilor vaste a încercat să păstreze spiritul maghiar al şcolii. Din anul şcolar 1937-38 până la al II-lea Dictat de la Viena, la conucerea şcolii este numit ca directorul pedagog de etnie română.

Ca fapt pozitiv putem menţiona cumpărarea casei lui Gyula Novák în 1932 şi transformarea acesteia în şcoală. În 1938 s-a înfiinţat o şcoală cu patru clase la Sineu.

După al II-lea Dictat de la Viena se reintroduce şi la Remetea învăţământul în limba maternă. Biserica amenajează patru săli de clasă în clădirea cumpărată de la familia Sáska (Dobribán). În 1941 se înfiinţează o şcoală la Făgeţel, la 8 km de comună.

În această perioadă în învăţământ lucrează 20 de pedagogi, din care 6 la Ciutac Sat şi 1 la Sineu.

DUPĂ AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Trecerea frontului în 1944 şi următorii patru ani au încercat şi învăţământul din Remetea. Acest lucru s-a manifestat în primul rând în frecventarea neregulată a şcolii.

În 1948 cu naţionalizarea învăţământului şcolile private şi cele ale bisericii au trecut în proprietatea statului. Totuşi, prin faptul, că şcoala primară a devenit obligatorie, a crescut numărul elevilor şi s-a lărgit baza materială a şcolilor.

În 1949 la Martonca, în 1953 la Ciutac Sat s-a înfiinţat câte o şcoală cu patru clase. Construirea fabricii de lapte praf în partea nordică a comunei a oferit posibilitatea dezvoltării infrastructurii şi în această parte a comunei. Astfel s-a înfiinţat în anul 1956 o şcoală cu patru clase. La început a funcţionat în clubul fabricii, iar în 1964 s-a construit clădirea actuală.

Anul şcolar 1962-63 a adus un salt calitativ în viaţa învăţământului din Remetea. A fost terminată şcoala nouă cu două etaje şi a pornit învăţământul liceal. În această perioadă directorul şcolii a fost Károly Füstös. În liceul care a funcţionat până-n 1973 au terminat 140 de elevi şi mare parte din ei şi-au continuat studiile în învăţământul superior.

Anii 1960-1980 reprezintă perioada dezvoltării materiale şi didactice a învăţământului la Remetea. La şcoala din Ciutac Sat a predat András Szitás, Ilona Oláh, Elvira Laczkó, la şcoala din centru István Kántor şi Antal Kocsis. În anii când directorul şcolii a fost Levente Bakos, s-a dezvoltat semnificativ baza didactică şi cea sportivă a instituţiei, biblioteca, precum şi condiţiile materiale. Totodată şi conducerea comunei a fost preocupată de dezvoltarea şcolii, mai cu seamă în anii când József Oláh şi Ferenc Szabó au fost primarii comunei.

Bineînţeles, nu putem trece nici peste problemele învăţământului. Din anii 80 şcolile au fost supuse presiunilor politice. Pe baza principiului „limba profesorului - limbă de predare” au fost repartizaţi profesori romăni la şcolile din Remetea, istoria şi geografia ţării, educaţia cetăţenească şi orele de dirigenţie s-au ţinut în mod obligatoriu în limba română. Din forţarea ateismului au rezultat serioase probleme între şcoală, părinţi şi biserică.

Schimbările de după 1989 au deschis noi perspective în dezvoltarea învăţământului. În 1991 şcoala din centru a luat numele de FRÁTER GYÖRGY, în 1996 şcoala din Ciutac Sat numele de BALÁS JENŐ. S-a extins autonomia învăţământului şi democraţia conducerii. Cele două şcoli sunt înzestrate cu calculatoare, biblioteci, instalaţii audio-vizuale şi birotică modernă. S-au înfiinţat relaţii cu şcoli şi instituţii de peste hotare. Astfel şcoala Fráter György cu şcoala din localităţile Tab şi Gerendás, şcoala Balás Jenő cu şcoala din Hetvehely şi Vál, cu Fundaţia Bocskai din Ráckeve, cu Bauxit S.A. din Tapolca toate din Ungaria. Amândouă şcolile sunt sprijinite şi de localitatea Avully din Elveţia.

Cei aproape o mie de elevi la şcoli şi grădiniţe sunt educaţi de un colectiv format din 60 de pedagogi. În 1998 şcoala Fráter György a obţinut titlul de şcoală reprezentativă, acest lucru mărindu-i prestigiul şi fiind un mare pas în lărgirea autonomiei şcolare. Din 1990 şcoala este condusă de directorul Mihály Papp, profesor de biologie, şi de învăţătoarea Erzsébet Mastaleriu, director adjunct.