POZIŢIA GEOGRAFICĂ ŞI CONDIŢIILE NATURALE

Remetea, este una din marile localităţi ale judeţului Harghita, situată în partea de nord-est a Depresiunii Gheorgheni (sinonim: Depresiunea Giurgeului), la poalele munţilor vulcanici ale Gurghiului la o altitudine de 750 m.

Astfel a descris Balázs Orbán poziţia geografică a comunei: "Remetea, vizavi de Ditrău, pe partea stângă a Mureşului, se întinde romantic în valea pârâului Pietrii."

Suprafaţa este determinată de formele caracteristice bazinelor intramontane. Suprafaţa de şes formată din aluviunile Mureşului, la nord sunt urmate de coline croite de văile pâraielor, urmate de munţii vulcanici ai Gurghiului. Gurghiul a fost format de vulcanii erei neogene. Roca cea mai importantă este antezitul. La intrarea în comună avem parte de o privelişte minunată oferită de culmile Gurghiului de Nord vizibile din Remetea: Vârful Crucii (1517 m), Kecskekő (1483 m), Bătrîna (1634 m), care sunt cele mai înalte părţi ale marginii craterului vulcanic stins Fâncel.

CLIMA

Clima este asemanatoare depresiuniilor montane: cu ierni lungi şi reci, veri relativ scurte dar călduroase. temperatura medie anuală este între 5,1-5,5 0C. Media anuală a orelor însorite este cuprinsă între 1600-1700 de ore. Umiditatea relativă a aerului este mare, din luna octombrie până la începutul verii, depăşeşte 80%, dar şi din luna iunie este de cel puţin 70%. De aceea formarea ceţii este rapidă şi de lungă durată.

Media anuală a zilelor însorite este de doar 80 de zile, iar a zilelor geroase poate ajunge la 160. Sunt frecvente gerurile de primăvară târzii, deseori şi în luna iunie. Gerurile timpurii de toamnă încep deja de la începutul lunii septembrie. Toate aceastea însă sunt recompensate de toamne lungi şi însorite. Cantitatea medie a precipitaţiilor variază între 600-1000 l/mp anual. Frecvenţa acalmiei este de 55-60%, în decembrie şi ianuarie este de 70%.

Remetea este traversată de cel mai lung râu al Ardealului, Mureşul. Lungimea totală a Mureşului este de 803 km, 768 km traversează România, din care 80 de km traversează judeţul Harghita. Denumirea Mureşului este de origine celtică: „muor” = smârc şi „acha” = râu, adică „moraha” = râu de smârc. Mureşul soseşte din sud şerpuind prin comună, şi ne părăseşte la nord. Pâraiele care trec prin comună, pentru ca apoi să se reverse în Mureş sunt: din nord pârâul Pietrii, care străbate centrul comunei, pâraiele Veszes şi Kecskekő, care adună apele pâraielor Sineu şi Martonca care a asigurat aprovizinarea cu apă a satului Martonca, rămasă nepopulată din 1970. Din est sosesc, pârâul Ghiduţ şi Ditrău pentru a mării apoi debitul de apă al Mureşului.

ACCESIBILITATEA COMUNEI

De pe cale ferată la staţia CFR Ditrău, de pe magistrala CFR 400, Braşov - Satu Mare, avem de parcurs 2 km până în centrul comunei.
De pe şosea, dinspre Gheorgheni sau Topliţa pe şoseaua DN 12 (E578), după 4 km din centrul comunei Ditrău ajungem în comuna Remetea.

FORMA AŞEZĂRII

Un rol important în formarea structurii şi a formei aşezării a avut cursul râului Mureş, ieşirile în relief din partea stângă a malului Mureşului, şi cursul Pârâului Pietrii.

Miezul aşezării a fost dealul Bisericii, care se înalţă pe malul Mureşului, numită „Bánya” de locuitori. Acestea pot fi justificate de revărsările dese ale Mureşului, posibilităţile de apărare împotriva inundaţiilor şi pădurile din apropiere, de odinioară. După acesta a urmat popularea dâmbului situat pe cursul inferior al pârâului Pietrii şi a dâmbului numit în zilele noastre dâmbul Bakó.

Din a doua jumătate al secolului XVIII., aşezarea era deja a sat populat. S-au format străzile interioare şi cele sporadice. În 1751 se face prima dată amintire despre „tul’a Maros Felül”(= dinspre ”peste Mureş”), care probabil era strada Borvíz (Apa minerală) sau Fürdő (Băii) de azi. În 1773 ne întâlnim cu trei denumiri noi: Fenek, Tolvajos şi Alszeg. În acelaşi an se face prima referire şi despre joagărele iobagilor Lázár de Sineu.

Creşterea animalelor şi valorificarea apelor pâraielor a format coloniile sporadice. În valea pârâului Sineu s-a format aşezarea cu acelaşi nume, unde s-au format joagăre, mori de făină, precum piuatorii şi spălătorii de lână. În prima jumătate a secolului XX. funcţionau deja 18 mori. La 6 km spre nord s-a format satul Martonca, iar la 11 km satul Făgeţel. Datorită politicii de atrifiere de anii 1970-1980, ambele aşezări au rămas fără populaţie.

Din anii 1830, în urma despăduririlor din partea superioară a pârâului Pietrii, s-a format Ciutac Sat. Partea superioară a satului s-a populat după marele incendiul din anul 1892. Administraţia centrală a comunei a fost mult timp pe Hadnagydombja (dâmbul locotenentului), amintit şi în capitolul anterior. Clădirile impozante din jurul pieţei târgului, construite de către armeni şi familia secuiască Puskás, construite la sfârşitul secolului XIX au modelat Centrul de azi a comunei, care şi în prezent este numită Piaţa, de o parte a populaţiei. Un rol important în formarea zonei Alszeg din ultima perioadă, l-a avut înfiinţarea Fabricii de lapte praf.

• Dealul Bisericii (Bánya) şi de-a lungul cursului inferior al pârâului Pietrii, CENTRUL
• şesul de pe malul dept al Mureşului, divizat de străzi pe trei părţi, PESTE MUREŞ
• -a lungul cursului mijlociu al Pârâului Pietrii, RÉTALJA, iar pe cursul superior şi până la drumul ce se întinde spre Kőláb, CIUTAC SAT
• colinele BAKÓ, EBHÁT (spatele câinii), TOLVAJOS (hoţos) din partea dreaptă a cursului Pârâului Pietrii, iar din parte stângă, drumul BERNÁT-KÜLSŐ ÚT
• între porţiunea Mureşului de la intersecţia drumul spre Ditrău şi spaţiul limitat de pârâul Sineu se află ALSZEG şi FENÉKALJA întreţesute cu numeroase străzi
• pe cursul pârâului Sineu, se află deja amintitul SINEU

Numele aşezării şi a hotarelor sale abia s-au schimbat de-a lungul secolelor. Cel mult valorificarea economică a terenurilor s-a schimbat: ogor, fâneaţă, păşune, pădure sau porţiunile acoperite cu clădiri. Astfel s-au format numele topic în ordine cronologică (În paranteză explicaţiile prescurtărilor: o = ogor, f = fânaţ, păş.= păşune, păd.=pădure).

În 1720 se aminteşte despre pădurea fraţilor Csere Laczkó la est, în vecinătate (in vicinitate) cu pădurea Lórez.

În 1751: „Sub Alsó Forduló Határon (Hotarul cotiturii inferioare) peste pârâul Dudád, în localitatea numită Várhegy allya in vicinitatea dinspre Mureş” (păd.).

1770: pârâul Martonca la marginea „Alsó Forduló” (cotiturii inferioare)

1773: „În jurul podului de pe Mureş, în Alszeg, în jos de la biserică, în Alszeg pe strada Vak (Orb)”

Cotitura superoaoară: coasta Kaliba (o), Hegyesbükk (o), pârâul Piatra sau Pietrii (o), coasta Colţ (o), Fundul Colţului (f), Crucea Mare (o), Hegyeskő (o), pârâul Tolvajos (Hoţos) (o), Kaliba (o), înălţimea Kis Mihály (o), spre Fenek (o), Fenek (o, p), dealul Bradului sau Sineului (o), Puţul Mare (o), Dudád (o), Piatra funingioasă (o), Szállapos (o, f), la Crucea Mare „Spre Punte” (o), Crucea Mică (o), Lemn arzător(o), Kicsind (pădure), Brad rotund (f), Pârâul Stupin (o, p), Bogáros (o), Moara lui Simon (o), Veresmart (o), Dâmb pietros (o), Cheia Bogáros (o), Nyírszeg, Emberfő, Kecskekő. Cel din urmă este comun cu Lăzarea, însă ultimii şase ani a fost folosit doar de remeteni. Tot atunci se pomeneşte şi despre joagărul de pe pârâul Sineu. Conform însemnărilor judecătorul Elek Balás şi ale notarul Ádám Nagy din 1864, numele hotarelor comunei erau: Spre Punte, cel mai roditor ogor, Colţ (o), Fundul Colţului (f), drumul lui Alsó Márk, Fântâna lui Varga (f), Brad rotund (o), Casa lui Miklós şi Pap (o), Pârâul Rece (f), Român, pădurea de mesteacăn şi fânaţul Csutakos (ciutokos) (o, f), spatele Laczkók (o), Vereserdő (pădurea roşcată) (f, păd.), Gergely vesze păduros, locul pietros, Galambos (păd., f, păş.), Agyagásdó, regiunea drumului Bükk (fag), Mátyás vesze, Farkasok hátja, casa lui András Nagy, Karikadomb – fâneţe şi ogoare. Fügésrét (f), Általfekvő, Ebhát, Magyarós oldal – ogoare de deal. Tolvajos pataka, Lető, drumul Bükk, coasta Kaliba, Nagyfiak laposa (o), Laposbükk, câmpul lui Antal, Pál András vesze, Czines, Portik vesze köze (o,f), Málnavész (o), Hegyesbükk (păd., f), Szászok vesze (o, f), Rókabükk – loc tufos, Kelenc kő – loc stâncos şi tufos, Kisújhavas (păd.,f), Kereszthegy (păd., f), Bakta (păd.,f), Punga mezeje – în mare parte este împădurit, Sároshíd (f), Katalina (păd.), Kecskekő (păd.), Hegyes Emberfő, Batrina havasa (păş.,păd.), Ploptis, Gălăuţaş, Fulpea – aparţin de Várhegy, dar este folosit şi de remeteni. Fagyecel – loc tufos şi pietros, Farkasmező (f), pârâul Kánás, Romlás (o, f, păd.), Dudád, Kőhát (o), Cseresznyés (f), Későfészek (f, o), Későfészekalja ori Puţul Mare – fânaţ sepedékes, Dâmbul Sineu (o), Lukács vesze, Két patak köze, Kicsi bükk, Dávidok mezeje (f, o), Verespatak teteje, Erőssé, Rományé (f), Eszenyőbükk, Magashegy (păd.), Gúzsvesszős, Nyírfő, Lúdfarka – fâneţe tufoase, mestecănoase, Fenekalja, Alsó Szállapos (o,f), Fenektető, Veresgödör, Rétalja.

Numele de locuri de mai sus pot fi complectate cu cele denumite mai târziu ori cu numele părţilor mărginaşe legate de localitate, de exemplu: Pálkovács, Sóza, vâna Csortán, (coada) Havas farka, Csorgó, (faţa) Román eleje, (coada) Român, Csög, cătunul Mélik, Korondié, Nád (stuf), Lok, botul celor Două Pâraie, vârful Újerdő (pădurea nouă), Limbus, Dregus.

Denumirile fac referire la proprietarii de odinioară (Fazakasok hátja), la forme de relief (Kőhát, Hegyes (muntos)), izvoare sau ape curgătoare (vâna Csortán, Csorgó (şipot)), la flora şi fauna specifice locului (Galambas (porumpei), Bükk (fag), Juharos (paltin)), relaţia geografico-spaţială (Alsó Forduló (cotitura inferioară), Felső Forduló (cotitura superioară), Román eleje.

Este important să menţionăm şi câteva denumiri specifice locului:
„Bükk” (fag)– Hegyesbükk, Eszenyőbükk, Bükkútja, stb. Fagul (popular bikkfa), este prezent în pădurile regiunii, dar într-o proporţie nesemnificativă faţă de pădurile de brad. De aceea, denumirile par logice, fenomenele mai rare bat la ochi, şi caracter semnalizator. De asemenea, asemănătoare poate fi explicaţia pentru denumirea părţilor mărginaşe Juharos (paltinat), Cserés , Cseresznyés (cireşar).
„Vész” – Málnavész, Lukács vesze, Gergely vesze, stb. Teritoriul acoperit cu crengile şi frunzişul copacilor doborâţi în urma defrişărilor, care în scurt timp va fi acoperir cu zmeură şi tufiş. De fapt ’vész’ este sinonima cuvântului ’vessző’ (=vargă). Această porţiune poate devenii desiş, însă îşi păstrează denumirea.
„Rez” – Lórez, Laczkók reze. În Gheorgheni şi Ciuc întâlnim mai multe zeci de nume de localităţi cu denumirea de ’rez”. Acesta nu provine din cuvintele „réz”(=cupru) sau „rész”(=parte). Este denumirea crestelor şi vârfurilor acoperite pe întinderi mari cu păduri de brad.
„Lok” – cuvânt de origine slavă. Defineşte părţile de şes din munţi, de pe cursul pâraielor, fânaţe, care ulterior poate deveni desiş, însă îşi păstrează denumirea. Este des întâlnită în Ţinutul Secuiesc.

Merită amintite şi câteva cuvinte dialectale, expresii locale, care adună respectivele <düllő>, caracteristice părţilor limitrofe, dar care nu au fost denumite după acestea, datorită folosirii lor dese:

„üver” – valea îngustă dintre munţi sau dealuri. Partea soperioară este numită şi <üverfej> (fej = cap).
„csigojás” – zonă acoperită cu iarbă de-a lungul pâraielor sau a mlaştinilor. La Remetea, salcâmul mai este numit şi <csigolya>(= vertabră). Fânaţ sau păşune de calitate nai slabă.
„cseplesz” sau „cseten” – porţiune tufoasă, nefolositoare în agricultură, formată în urma defrişărilor. Este locul de şedere al vânatului mare.
„honcsokos” – loc care creşte în smocuri, mici bombări pe suprafaţa solului, formate în urma dispariţiei fibrelor vegetale. Suprafeţele pe care se formează muşuroaie deasemenea sunt numite <honcsokos>.
„sátés” – suprafaţă umedă, mlăştinoasă, care abia sau nu se poate folosi deloc ca fânaţ sau păşune. Este numit şi „Selymék”.